Dansul mirilor, dansuri latino, dansuri populare, dansuri de societate, de club, zumba sau chiar street dance… Pentru oricare dintre acestea veti gasi la Scoala de dans Espansivo instructori pregatiti sa va ghideze pasii pe ritmurile genului dorit.

Cursurile de dans oferite de Espansivo sunt ocazia de a invata sa dansati. Mai mult decat atat, sunt o ocazie de a va mentine in forma, de a va relaxa, de a socializa si de a petrece timp intr-o atmosfera placuta, invatand pasii corespunzatori pentru acele dansuri care va fascineaza.

In functie de programul vostru, puteti opta pentru cursuri de grup sau individuale, pentru ca aceasta experienta sa fie una utila si placuta, nu o corvoada. Programul propus de instructorii nostri este realizat astfel incat pasii de dans invatati sa se repete, cu scopul de a va integra ritmului si de a repeta dansuri deja exersate, eliminand riscul de a le uita.

Scoala de dans Espansivo pune la dispozitie, de asemenea, cursuri de dans pentru copii, oferindu-le acestora sansa de a se dezvolta armonios, de a-si consuma energia debordanta, de a-si face prieteni si de a petrece cateva ore intr-o atmosfera vesela.

Da click pe fiecare categorie de dansuri pentru a afla mai multe detalii!

img_Vals_vienezPrimele atestari ale dansurilor precursoare Valsului Vienez, inrudite cu el, sau care au influentat forma sa, dateaza din secolul XVI.

Originile sale sunt controversate, nu mai putin de patru tari (Austria, Franta, Germania sau Polonia) revendicand nasterea Valsului Vienez. Primul dans inrudit cu Valsul, “Dreher-ul”, apare in jurul anului 1520, in Germania. Austria si Franta au lansat propriile versiuni de Vals, “Weller” (1580), respective “Nizzarda” (1590).

Laendler-ul, original din Bavaria, este predecesorul Valsului Vienez. Acesta din urma a luat nastere dupa ce pasii si figurile Landler-ului au fost reduse, datorita vitezei, la sase pasi.

Prima melodie de Vals, “O du lieber Augustin”, a fost compusa in 1670. In 1766 a fost pusa in scena, la Viena, opera “Una cosa rara”, pe muzica de Vals. Printre admiratorii inflacarati ai Valsului s-a numarat si Mozart, care a inclus in una dintre operele sale, “Don Giovanni”, trei valsuri, cantata unul dupa altul.

Valsul Vienez a fost criticat prin secolele XVII-XVIII, fiind considerat un dans vulgar. Cu toate acestea, in 1816 a fost acceptat si in Marea Britanie. “Dansul interzis”, asa a fost supranumit Valsul, pentru ca atunci cand a ajuns in salile de dans vieneze partenerilor le era permis sa se atinga, lucru nemaiauzit pana atunci. Tinerii au continuat insa sa-l danseze, iar in cele din urma s-a facut trecerea catre dansul de salon, transformandu-se intr-un dans elegant, cu o muzica rafinata. Cele mai folosite instrumente sunt pianul, vioara si basul.

Figurile Valsului Vienez

 In 1983, International Comitee of Ballroom Dancing a standardizat figurile de dans. Acestea aveau sa fie singurele permise in competitiile de dans sportiv timp de aproape doua decenii:

– “natural si reverse turn”: deplasari si intoarceri continue;

– “changing steps”: figuri de legatura;

– “natural si reverse fleckerls”: dans rotativ-stationare;

– “contra check”: legatura intre fleckerl-uri.

In 2001, Federatia Internationala a permis folosirea si a altor figuri (“natural spin” si “natural pivot”; “reversed pivot”; “left wisk”) pentru o perioada de proba. Aceasta din dorinta de a revigora Valsul Vienez si de a-l face mai spectaculos.

Ambianta luxoasa in care se danseaza acum tangoul este departe de imaginea locurilor in care a luat fiinta acest dans. Tangoul este un dans care s-a nascut in suburbiile din Buenos Aires (Argentina), la sfarsitul secolului XIX. Cei care locuiau aici, majoritatea emigranti, isi inecau dureile, dragostea, pasiunile, intr-o muzica simpla, care le acompania starile. Dansul era la fel: simplu, aproape monoton.

Tangoul a fost, initial, un dans al barbatilor. Aceasta pentru ca in zona in care se dansa erau foarte putine femei.

La inceput a fost dansat pe strazile sau prin bordelurile din zona portuara a Buenos Airesului. Barierele lingvistice dintre prostituate si clientii lor, de origini foarte diferite, au facut din tango un mod de comunicare non-verbala, cu conotatii sexuale.

Sedusi de magia acestui dans, la inceputul secolului al XX-lea, europenii il aduc la ei acasa, mai exact in Franta. Nu a fost insa un succes imediat. Dansul a fost privit mai degraba ca unul exotic si nu a fost initial acceptat de inalta societate europeana. Totusi, se dansa inca in zonele suburbane si castiga din ce in ce mai multa popularitate.

Celebrul cantaret francez de music-hall Mistinquete duce tangoul in inima inaltei societati pariziene. Acesta este momentul in care tangoul sufera transformari esentiale. Salile de bal, hainele luxoase, orchestrele specializate si multe altele, fac din tango un dans foarte popular in randurile inaltei societati din Europa si SUA. Mania tangoului cuprinde Parisul, New Yorkul, Londra.

Ca o ironie a sortii, din saloanele de dans de la Paris, tangoul se intoarce in Argentia, cu un aer monden, ca dans de societate. Culmea este ca acum l-au adoptat chiar si cei care initial il considerasera vulgar, indecent. Prin anii ’40, tangoul atinge varsta de aur, cucerind intreaga lume.

Criticile aduse tangoului

Desi multi au ajuns sa iubeasca tangoul, nu toti l-au acceptat din prima. Cele mai multe critici au fost legate de miscarile sale, despre care se spunea ca sunt mult prea pasionale.

Episcopii francezi erau impotriva acestui dans. Ei erau nemultumiti de natura tentanta si senzuala a acestuia, “dansatorii punand in pericol sfintele invataturi bisericesti”.

Nici Londra nu a avut ochi buni pentru tango, la prima vedere. Aici nu era acceptat pentru ca se considera un dans erotic.

Si America a avut voci critice. Presa din SUA era scandalizata. New York Times publica, la 30 mai 1915, un articol cu titlul „Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German”. In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit si o noua boala: „the Tango-foot”.

Toate aceste critici au fost puse in umbra de transformarile tangoului si nu au putut opri ascensiunea acestui dans.

 Varianta internationala a tangoului

Forma pe care o are astazi tangoul in competitiile de dans sportive este un mix produs de profesori de dans din Marea Britanie, care au adaptat tangoul argentinian.

Caracteristici: priza mai larga; miscarea progresiva si accentuata a perechii; figure de dans importate din alte dansuri de salon.

La originea Valsului Lent a fost Boston-ul, dans care a disparut odata cu sfarsitul primului razboi mondial. Boston-ul (importat din SUA) a fost dansat pentru prima data intr-un club select din Anglia, in 1874. Dansul Boston nu seamana deloc cu Valsul Lent de astazi. Pozitia partenerilor era diferita: partenerii dansau unul langa celalalt.

Valsul Lent prinde contur dupa Primul Razboi Mondial, cand se decide ca miscarea sa fie: pas, pas, langa. Varianta moderna a acestui dans a fost creata in jurul anului 1910, de catre profesori de dans din Anglia.

La campionatul din 1922, Victor Sylvester a castigat dansand o combinatie care era formata doar din figurile “Natural Turn”, “Change of direction” si “Reverse turn”, mai putin decat invata astazi un incepator.

Dansul a fost imbunatatit incepand cu anul 1926, cand miscarea de baza s-a schimbat in: pas, lateral, langa. Apoi au aparut multe alte figuri, care au ajuns sa fie standardizate de Imperial Society of Teachers of Dancing (ISTD). Cele mai multe se folosesc si astazi in dansul sportiv.

Contributii importante in dezvoltarea Valsului Lent au avut Victor Sylvester, Miss Josephine Bradly, Maxwell Steward si Pat Sykes, primii campioni englezi.

Valsul Lent, astazi

Este un dans lin, care combina deplasarea pe orizontala cu miscari verticale, determinand variatii ale centrului de greutate al perechilor. Predomina intoarcerile in ambele directii, iar miscarile de baza includ o suita de pasi (“Chasse turn”) in care picioarele se apropie pe pasul al treilea. Ezitarea (“hesitation”) reprezinta exceptia, in care se face un singur pas pe prima bataie a masurii, pastrandu-se pozitia pe celelalte doua.

Miscarile care caracterizeaza Valsul Lent sunt inaltarile si coborarile. Acestea se repeta la fiecare masura astfel:

– Pe pasul 1 incepe inaltarea;

– Pe pasii 2 si 3 continua inaltarea;

– Pe sfarsitul pasului 3 se coboara.

 

 

Despre tango se scrie de peste o suta de ani. Muzica, dansul si poezia tanguera a fost surprinsa intr-o multime de ipostaze. Cu toate acestea, despre nasterea tangoului stim mai multe povesti decat date istorice concrete. Asadar vom incerca sa va prezentam in putine randuri istoria unei mari iubiri fara pretentia acuratetii datelor sau faptelor.

Ambianta luxoasa in care se danseaza acum tangoul este departe de imaginea locurilor in care a luat fiinta acest dans. Tangoul este un dans care s-a nascut in suburbiile din Buenos Aires (Argentina), la sfarsitul secolului XIX. Cei care locuiau aici, majoritatea emigranti, isi inecau durerile, dragostea, pasiunile, intr-o muzica simpla, care le acompania starile. Dansul era la fel: simplu, aproape monoton se dansa pe strazi, spelunci si bordeluri. Pentru ca numarul barbatilor era net superior, cuplurile de dansatori erau formate mai mult din barbati.

Existent intr-o lume a dominatiei masculine, a vietii aspre si sarace din Buenos Aires, este preluat apoi de catre perechile mixte din casele de toleranta, singurul loc unde imbratisarea de aproape a corpurilor in ritmurile languroase era permisa, ca un preambul al iubirii platite.Din acest motiv initial elitele sociale din Argentina au fost impotriva acestui dans considerat a fi de proasta factura.

Europenii au descoperit tangoul in bordelurile si spectacolele de cabaret din Buenos Aires dar si prin intermediul unor artisti, ce o data plecati din Argentina incep a promova acest dans in Europa. Asa se face ca la inceputul secolului XX, Tangoul argentinian se dansa la Paris in saloanele de dans. De aici s-a intors in Argentina cu o aura de eveniment monden, de mare rasunet. Tangoul ramane si in Europa ca dans de societate si va fi introdus mai tarziu ca stil de dans in dansul sportiv – dar mult schimbat.

Perioada 20’-50’ este cunoscuta ca epoca de aur a tangoului. Muzica, dansul si literatura de tango au atins maturitatea artistica. Emulatia Buenos Airesului a cuprins un numar neinchipuit de mare de virtuosi muzicieni, dansatori, poeti. artisti plastici si nu in ultimul rand locuitorii Buenos Airesului.

Dictatura militara din Argentina din perioada 1963-1983 cu mici intreruperi, va “ inlantui” manifestarile publice de tango. Tangoul se retrage din nou in cartierele marginase ale Buenos Airesului, in petreceri private si mici localuri.

Din anii 80’ tangoul renaste in opinia publica internationala prin spectacole de tango argentinian. Apare un nou stil – “tango fantasia”, stilul de scena, de spectacol, “tangoul de privit”.

Inima tangoului a fost si este Buenos Aires. Majoritatea maestrilor dansatori de tango sunt argentinieni. Sa nu uitam insa ca Istoria Tangoului inca se scrie. Pentru ca Tangoul este in continua miscare, este viu, este o expresie a timpurilor trecute de glorie si a prezentului tumultos, schimbator.De altfel cred cu tarie ca adevarata istorie a tangoului se scrie in fiecare clipa in inima fiecarui dansator de tango. In fiecare dintre noi…

Quickstep-ul este cel mai energic dans standard, cu ritmul cel mai alert. Partenerii au o postura larga, lejera, eleganta. Stilul aparte al acestui dans este dat de elanul fulgerator si de pasii iuti. Interpretarea si tehnica piciorului dau impresia unui zbor usor si sprintar.

Acest dans este un amestec de alergare in viteza mare, combinat cu step-hop-uri si kick-uri. Partenerii fac aceste miscari sincronizat, unul langa altul. Partea de sus a corpului sta nemiscata, in eleganta pozitie clasica a dansurilor Standard, in timp ce picioarele sunt foarte active.

Figurile acestui dans necesita exercitiu si sincronizare. Dansatorii depun un efort intens in acest dans. Studiile arata ca energia generate intr-un minut de quickstep este comparabila cu o alergare de 1.500 m.

Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 50 batai/minut. Se danseaza, in general, pe muzica orchestrelor de jazz.

Quickstep-ul, denumit initial “quick time foxtrot and Charleston”, s-a dezvoltat in timpul Primului Razboi Mondial, in sburbiile New York-ului. A fost interpretat, la inceput, de catre dansatori africani si caraibieni. Au urmat debutul in music-hall-urile americane si popularizarea in salile de dans.

Foxtrot-ul este parintele Quickstep-ului. In anii 1920, Foxtrot-ul era cantat prea rapid, iar pasii mari ai acestuia nu puteau fi dansati la acea viteza. Multi erau nemultumiti, asa ca Foxtrot-ul s-a despartit in doua dansuri diferite: Slow Foxtrot (32 bmp) si Quickstep (50 bmp).

Totusi, cele mai multe caracteristici ale Quickstep-ului au fost imprumutate de la dansul Charleston, dezvoltat in 1925. Englezii au fost cei care au suprapus ritmul rapid al Foxtrot-ului pe figuri modificate din Charleston (renuntand la loviturile de picior). Dansul care a rezultat l-au botezat Quickstep. In anii 1928-1929 s-a nascut definitiv QuickStep-ul, caracteristice sale fiind “Chasse-urile” si pasii incrucisati (“Lock step”).

Popularitatea acestui dans vine si din faptul ca inveselea tinerii din clasa de mijloc a societatii, cu ritmul sau entuziast, specific varstei. Cuplul de dansatori englezi Frank Ford si Molly Spain a prezentat pentru prima oara intr-o competitie de dans, la campionatele “Star” din 1927, Quickstep-ul si Slow Foxtrot-ul.

Are una dintre cele mai dificile tehnici de picior, deoarece presupune un contact permanent al unei parti a talpii cu podeaua. E o alunecare de la varf la calcai sau invers, in functie de directia deplasarii, care se termina cu talpile intr-o pozitie deschisa. Varietatea de pasi este foarte mare, cu un mare potential al combinatiilor intre pasii slow si quick. Este un dans swing cu aplecari largi si ridicari si coborari. Figurile specifice sunt Feather Step si Three Step. Adeseori, rotatiile se executa pe calcaie (Heel Turn)

Masura muzicala este de 4/4, iar tempoul este de 30 batai/minut. Se numara slow-slow-quick-quick. Se danseaza, in general, pe muzica jazz-blues.

Slow Fox-ul isi are originea in Foxtrot, dansat prima oara la New York. Numele de Foxtrot se leaga de actorul american de vodevil Harry Fox. Era angajat de New York Theatre, unul din cele mai mari teatre din lume atunci. El prezenta momente de dans cu miscari rapide combinate cu pasi lenti. In acea perioada, Fox ii initia pe cei care doreau in primii pasi de “trot”, pe muzica Ragtime. Cand se refereau la dansul lui, oamenii ii ziceau “Fox’s Trot” (mersul lui Fox). A ajuns destul de notoriu, astfel ca, la 3 septembrie 1914, comunitatea profesorilor de dans din America recunoaste Fox Trot-ul ca dans.

Altii spun ca aceasta denumire vine chiar de la vulpe (fox), animalul care se poate deplasa cu toate cele patru picioare pe aceeasi linie, asemanatoare evidenta cu Slow Fox-ul.

O alta teorie vorbeste despre asemanarea cu un mers caracteristic cabalinelor (“equestrian gait”), folosit la cursurile de echitatie si dresura.

Devine dans de consurs obligatoriu in 1930.

Slow Fox-ul poarta prestanta stilului englezesc. Este unul dintre cele mai elegante dansuri, impunand dansatorilor un echilibru perfect si o buna tehnica a picioarelor. Impresia pe care o lasa acest dans cand e privit este aceea de plutire pe ring.

Fără îndoială dansul folcloric românesc este una dintre cele mai preţioase bogăţii artistice ale lumii.

Dansul folcloric dezvăluie într-o manieră sinceră şi directă aspiraţiile şi sentimentele oamenilor, el este strâns legat de viata şi istoria popoarelor, fiind însoţitor fidel al omului atât în momentele sale de bucurie cât şi în cele de mâhnire, el exprimă în acelaşi timp caracterul, temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul poporului.

România poseda un foarte bogat şi complex tezaur folcloric. Dansurile populare româneşti cunoscute prin frumuseţea şi marea lor varietate, constituie acest tezaur alături de cântece, fabule, legende şi poezia populară.

Deşi dansul popular românesc se manifesta într-o mare varietate de aspecte regionale, el prezintă totuşi caractere comune esenţiale care unesc toate formele de expresie coregrafica ale poporului român într-un stil naţional specific.

Fiind o manifestare artistică a colectivităţii bazată pe tradiţie, dansul folcloric s-a dezvoltat fără încetare, s-a îmbogăţit prin contribuţia dansatorilor pasionaţi, care au transpus pe plan coregrafic, într-o maniera foarte expresivă, sentimentele şi aspiraţiile acestei colectivităţi. Fiecare dansator are o tendinţă continua de îmbogăţire, o dorinţă permanentă de a-şi exprima sentimente în forme şi motive coregrafice noi. Acesta este secretul puterii inepuizabile a creaţiei coregrafice populare.

Dansul popular românesc s-a întrepătruns întotdeauna cu viaţa colectivităţii şi individului deoarece la fiecare ocazie care implica manifestarea unei stări afective, cântecul şi dansul au ocupat un rol de prim ordin. Asemenea ocazii sunt zilele de sărbătoare, distracţiile, târgurile, sărbătorile legate de muncile agricole sau de păstorit, ceremoniile legate de munca şi de fertilitatea pământului si bineînţeles evenimentele importante ale vieţii: naşterea, logodna, căsătoria şi chiar moartea.

În toate cazurile dansul nu este separat de muzică. Înainte de a fi acompaniat de instrumente s-a dansat în acompaniamentul cântecelor şi în ritmul bătăilor de palme sau cel obţinut prin instrumente de percuţie: sucitoare, dube, etc.

Salsa este un dans care se poate practica si fara partener si care nu necesita un spatiu foarte mare. Dar de obicei este dansat in doi, iar barbatul conduce si dirijeaza miscarile partenerei. Ca dinamica, miscarile picioarelor sunt mai lente decat miscarile bratelor.

Din punct de vedere tehnic, Salsa se danseaza in 8 timpi, insa in realitate se calca doar 6 pasi, 2 fiind pauze. Ritmul muzical este de 4/4, avand 160-220 batai/minut iar ritmul de baza este Quick, Quick, Slow (trei pasi dansati pe 4 timpi). Exista mai multe stiluri de salsa, in functie de zona in care se danseaza: Salsa LA (Los Angeles), Salsa New York, Salsa Cubana, Salsa Columbiana, Salsa Cabaret.

Istoria Salsa

Salsa este un amestec de ritmuri de origine latino si afro-caraibiana ca: danzon, mambo, rumba, guajira, charanga, cha cha cha si guaguanco. La nasterea si dezvoltarea sa se considera ca si-au adus contributia cubanezii, portoricanii si nord-americanii.

Prin anii ‘60 gloria Mambo-ului era pe sfarsite. Era vremea pentru un nou stil, care avea sa prinda contur pe la sfarsitul anilor ’60. Tinerii au “respirat” Salsa. Adevarata recunoastere pe plan international a Salsa a avut loc in 1975, cand s-a organizat Latin NY Awards. Mass media a acordat ceremoniei cea mai mare atentie acordata vreodata unui eveniment legat de muzica latino.

Dansul salsa este rezultatul unei atmosfere pline de interferente culturale. Schimbarile politice si culturale generate de revolutia lui Fidel Castro au facut ca principalii promotori ai fenomenului latino sa fie emigrantii portoricani. In New York traiau sute de mii. Astfel, ritmurile “Bomba” si “Plena”, din Puerto Rico, s-au contopit cu America de Nord si Cuba, cu aportul muzicienilor portoricani Cartijo si Ismael Rivera.

“New York Latin Sound”, rezultatul unei atmosfere pline de interferente culturale, s-a nascut datorita emigrantilor din America Latina, care proveneau mai ales din Cuba, Puerto Rico, Republica Dominicana, Columbia, Venezuela. Acestia l-au botezat, in cele din urma, “Salsa”.

Un designer la “Fania Allstars”, Izzy Sanabria a fost cel care a folosit cuvantul “Salsa” pentru a promova acest curent muzical, intuind potentialul mare de marketing al acestui cuvant in promovarea muzicii latino. Si-a capatat supranumele de “Mr. Salsa”

Merengue este dansul national al Republicii Dominicane dar se practica intens si in statele vecine cum ar fi Haiti, Venezuela si Puerto Rico.

 

Greutatea corpului se lasa prima data pe piciorul drept si apoi pe stangul. Greutatea cade pe piciorul intins nu pe cel flexat. Pasii se fac in patru timpi, stangul pe 1 si 3, dreptul pe 2 si 4. La dansul in pereche, genunchii partenerilor se intalnesc ca intr-o oglinda.

 

Exista doua versiuni populare de origine a dansului Dominicana nationale, Merengue. O poveste spune ca dansul provine de la sclavii care erau legati cu lanturi impreuna si doar cu greu se puteau misca. A doua poveste spune ca un mare erou de razboi a fost ranit la picior in timpul uneia dintre revolutiile din Republica Dominicana. Un grup de sateni au organizat o petrecere pentru victorie si, din respect, toata lumea s-a simtit obligata sa danseze schiopatand exact ca acesta.

 

Merengue a aparut inca din primii ani ai Republicii Dominicane (în Haiti, un dans similar este denumit Meringue).  Nu numai ca este folosit la orice ocazie de dans in Republica, dar este foarte popular in intreaga  America de Sud.

Ideal pentru ringuri de dans mici si aglomerate, merengue este un dans care este usor de invatat si, in esenta, un dans de distractie.

 

Bachata are originea in mediul rural si cartierele rurale din Republica Dominicana, un amestec de bolero si merengue. Versurile melodiilor sunt de suflet; multe vorbesc despre suferinta in dragoste.

 

Cu toate astea e un dans foarte ritmat, unde se misca trupul ambilor parteneri intr-un sincron rapid. Pasii sunt asemanatori cu cei de la merengue, cu o deplasare laterala in 4 timpi. La primul pas se flexeaza si se lasa greutatea pe piciorul stang, apoi pe piciorul drept. Se flexeaza din nou piciorul dar de data asta se duce soldul in spate. La urmatoarea miscare se duce soldul in fata si se schimba greutatea simultan. Barbatul conduce femeia impingand sau tragand mainile, pentru a indica directia de mers sau pentru intoarceri. Femeia poate comunica de asemenea cu partenerul folosind mainile.

 

Dansul se efectueaza atat in pozitie deschisa, cat si in pozitie inchisa, in functie de starea de spirit a partenerilor.

 

Cha Cha s-a nascut din Mambo, un dans cu trei forme (simplu, dublu sau triplu), care este rezultatul combinarii ritmului american de jazz cu cel cubanez de rumba. Mambo era cantat de trupe de muzicieni americani si cubanezi in cazinourile din Havana (Cuba) pe la sfarsitul anilor 1940.

Controversele asupra originii acestui dans sunt destule. Una dintre variantele privind aparitia numelui de Cha Cha Cha o reprezinta existenta unei figuri numite “chatch”, care presupunea doi pasi lenti, urmati de trei schimbari rapide de greutate. Pe la inceputul anilor ’50 au aparut variatii ale pasului de baza, formandu-se un nou dans, care a primit numele de Cha Cha Cha.

Altii spun ca aparitia acestui dans se datoreaza profesorului englez de dans Pierre Lavelle care, in 1952, vizitand Cuba, a observat ca Mambo se dansa uneori cu doi pasi in plus pe masura muzicala. S-a intors in Marea Britanie si a inceput sa predea acest tip de Mambo ca pe un dans separate. Apoi dansul a fost standardizat de catre Arthur Murray, care l-a accesibilizat scotand un Cha din ritm, si inventand numaratoarea 1,2,3 Cha, Cha.

Violonistul cubanez Enrique Jorrin introduce, in 1951, ritmul de Cha Cha Cha pe ringurile de dans cubaneze, in cadrul spectacolelor sale cu Orchestra America. Devine dans de competitie din anul 1962.

Ritmul poate fi auzit pe muzica: Carlos Santana; Enrique Iglesias; Gloriei Estefan; Julio Iglesias; Ricky Martin; Jack Costanzo&Don Swain (melodia „Bei Mir Bist Du Schon/La Furiosa” este o dovada a rapiditatii la care poate ajunge un cha-cha-cha) etc

Cha Cha-ul in sine este simplu, insa pasul de baza este mai complicat decat cel al dansurilor din aceeasi familie (Rumba, Mambo sau Salsa). In competitiile de dans, Cha Cha-ul este al doilea dans latino in ordinea generala, incadrandu-se la clasa “hobby”

Figura care caracterizeaza Cha Cha Cha este chasse-ul: trei pasi spre lateral (inspre stanga sau inspre dreapta), pe pasul trei facandu-se o apropiere a talpilor (acesta este inlocuit, de multe ori, cu lock-step, facut in fata sau in spate, pe pasul doi, incrucisand talpile).

In figurile de baza, nu se fac ridicari si coborari, pasii se fac pe picior intins, cu genunchii fixati inspre spate, lasand un aspect sacadat, care alaturi de pasul triplu si tempo-ul alert, il fac un dans plin de viata.

Momentul in care calcaiul atinge podeaua si genunchiul se blocheaza constituie cheia ritmului. Piciorul intins preia greutatea corpului prin sold, care se ridica la fiecare pas pe piciorul care sustine corpul. Dansatorii fac o miscare tripla de ondulare a soldurilor, care duce, gradual, la aparitia unui pas triplu.

Desprinderea piciorului liber de pe podea se face incepand cu calcaiul, varful ramanand in contact cu podeaua. Varful piciorului urmareste in permanenta ringul de dans.

Libertatea de miscare in acest dans este mare. Exista foarte multe tipuri de prize pentru Cha Cha Cha dansat in pereche (deschise, inchise, fan, promenade, shadow sau fara priza).

Dansul este o evolutie a Mambo-ului; este un “triplu-mambo” obtinut prin introducerea unui pas suplimentar pe al patrulea timp.

Rumba, supranumita „perla dansurilor Latino-Americane”, este caracterizata de miscari ample ale bazinului si unduiri elegante ale soldurilor si bratelor. Este un dans care poate fi interpretat drept o pantomima a unui act de iubire.

Coregrafia Rumba este bazata pe un element de tachinare. Femeia isi ispiteste partenerul, apoi fuge, il respinge. Ea poarta amprenta unei senzualitati agresive, iar el se manifesta defensive. Pasii de rumba construiesc o poveste de dragoste, care nu este intotdeauna implinita.

In prezent, rumba se danseaza pe un tempo de bolero, care este mai lent decat ritmul sau initial, pastrandu-si insa eleganta si senzualitatea.

Istoria Rumba

Rumba isi are radacinile undeva prin secolul al XVI-lea, in Cuba, cand primii sclavi negri soseau din Africa. Acest dans este rezultatul contopirii culturilor africana, iberica si amerindiana.

La originea Rumba se presupune ca a stat un gen de Flamenco pe care spaniolii l-au adus in Cuba, dans care a intrat in contact cu ritmurile sclavilor africani. Termenul de “rumba” provine din spaniola, reprezentand petrecerile oficiale, muzica si dansurile. Mai apoi “rumba” eticheta femeile cu stil de viata foarte libertin. In varianta originala, Rumba era un dans cu conotatii sexuale puternice, de aceea fiind considerat imoral.

Acest dans a purtat mai multe denumiri, in Insulele Caraibe, zona de origine: Son, Danzon, Guagira, Guaracha, Naningo. In Cuba, sunt mai multe dansuri Rumba, impartite in trei clase:

Yambu – cea mai veche varianta de Rumba;

Columbia – dansata de barbate;

Guaguanco – cea mai cunoscuta forma, care contine miscari erotice, preluand elemente spaniole.

In 1964, Rumba cubaneza a fost acceptata ca versiune internationala oficiala, fiind folosita in competitiile de dans sportiv.

Cea mai importanta caracteristica a acestui dans este viteza. Jive-ul este un dans ritmat, cu un tempo rapid si foarte rapid. Este o adevarata proba de rezistenta pentru dansatori. In cadrul competitiilor este ultimul. Dansatorii sunt nevoiti sa demonstreze ca, dupa toate celelalte patru dansuri, mai au energie si pentru Jive.

Ritmul muzicii este de 4/4, cu un tempo de 42-44 de batai/minut. In competitii dureaza 1,5-2 minute, dansandu-se accentuat pe timpii 2 si 4.

Caracteristici ale Jive-ului:

– priza palmelor trebuie sa fie ferma, intr-o continua presiune;

– coordonarea partenerilor trebuie sa fie buna, mai ales cand se executa intoarceri rapide si schimbari complicate ale prizei mainilor;

– pasii de baza sunt formati din chasse-uri (sincopate: lateral, apropiat, lateral), conduceri laterale cu corpul (stanga-dreapta), urmate de un pas rock (executat in spate, cu revenire spre in fata);

– greutatea se mentine catre in fata;

– dupa fiecare pas, soldurile se misca jumatate de bataie;

– piciorul care conduce formeaza, in timpul chasse-ului, un unghi de 90 de grade cu corpul;

Istoria Jive

Dansul Jive isi are originile in America, unde era foarte popular in randul comunitatilor de negri din New York si Chicago. Aici a si aparut, prin anii 1880 si era cunoscut sub numele de Cake Walk, deoarece premiile pentru perechile care-l dansau cel mai bine constau in prajituri.

In Europa, prima descriere a Jive-ului a fost facuta in 1944 de Victor Silvester, profesor de dans din Londra. La mijlocul anilor ’70 a devenit dans sportiv.

De-a lungul timpului, dansul a trecut prin mai multe stagii: Ragtime – Swing – Lindy Hop (1927) – Jitterbug. Odata cu expansiunea muzicala din anii ’40 si ’50, din Jitterbug, Jive-ul isi va continua evolutia trecand prin noi stagii, suferind noi si noi influente, generand astfel noi dansuri: Boogie-Woogie, Be-Bop, Rock-and-roll, Twist, Disco, Hustle si Jive.

Muzica de Jive s-a dezvoltat mai ales in perioada anilor ’50 – ’60, continand ritmuri saltarete si melodii placute.

Cum dansezi Samba? Mai intai trebuie sa reusesti sa ajungi la o stare vesela, exuberanta, ca sa poti sa te exprimi in adevaratul sens al Sambei. In mare parte, figurile de Samba care se danseaza astazi sunt realizate prin miscarea soldurilor.

Samba este un dans complet, care solicita fiecare parte a corpului. Se imbina mai multe ritmuri pe mai multe segmente ale corpului. Figurile folosesc, in cele mai multe cazuri, ritmul “bounce”, care se transpune printr-o flexare/intindere a genunchilor inainte/inapoi, combinata cu o miscare a bazinului. Bratele se balanseaza in aer la nivelul bazinului. Pasul doi de bounce este foarte rapid, piciorul preia doar o parte din greutatea corpului. Ceilalti pasi se realizeaza cu transfer total de greutate, talpa facand contactul cu podeaua progresiv, de la varf catre calcai.

Dansul are si un caracter poliritmic:  in figurile de baza, miscarea picioarelor are un ritm, iar genunchii si bazinul mentin alt ritm. Partea cea mai solicitata a corpului o reprezinta omoplatii, care executa miscari laterale si sus-jos. Centrul de greutate este usor fixat spre inainte.

Samba are o coregrafie echilibrata, alterneaza deplasarile cu momente statice si miscarile rapide cu cele lente. Prizele pot fi inchise, deschise, tandem sau fara priza.

Pe scurt, caracteristicile acestui dans sunt: miscarea ampla de sold, o postura corporala plata a rasucirii, se executa cu greutatea spre inainte, pe un picior flexat. Masura muzicala este de 2/4, iar tempoul este de 50-52 batai/minut.

Istoria Samba

Cand spui Samba nu poti sa nu te gandesti la Carnavalul de la Rio de Janeiro, deci Brazilia. Aici sunt originile Sambei, care de altfel este si dansul national al Braziliei. Este o combinatie de influente africane, indiene si iberice.

Prin 1830 a luat nastere un dans care combina miscari ale negrilor cu rotatii ale corpului si sway-uri din Lundu. S-au adaugat pasi de carnaval, iar in final dansatorii au ales stilul european, in care dansatorii aveau o pozitie mai apropiata.

In 1885 inalta societate din Rio adopta dansul sub numele de Zemba Queca, ulterior Mesemba. Masemba a fost combinat, la inceputul secolului XX, cu un alt dans brazilian numit Maxixe si a fost popularizat in SUA si Europa. Chiar si astazi Samba mai contine pasul numit Maxixe (un chasse si o punctare). O alta denumire pe care a purtat-o Samba a fost “Carioca”, in 1930.

Dansul devine popular in salile de dans europene abia dupa Al Doilea Razboi Mondial, prin anii 1948-1949, desi primele incercari de a adduce Samba in scolile de dans pe continent s-au facut prin anii 1923-1924. Pierre Lavelle structureaza Samba in anul 1956, o varianta din cadrul dansului sportiv. Apoi au aparut numeroase tipuri de Samba.

Paso Doble este o dramatizare prin dans a coridei spaniole. Barbatul il imita pe toreador, sta in lumina reflectoarelor mai mult decat partenera sa (de altfel se spune ca Passo Doble este un dans al barbatului). Femeia este intruchiparea muletei (capa – pelerina rosie cu care toreadorul agita taurul), deci ea trebuie sa fie supla, eleganta, si sa imite viteza si iscusinta miscarilor. Astfel, dansatorii se misca pe ring sub amenintarea unui taur imaginar.

Postura este una a toreadorului care trebuie sa aiba contact vizual permanent cu taurul: pieptul larg, umerii desfacuti, indreptati in jos, gatul tras pe spate si capul inclinat usor in fata. Greutatea corpului este spre in fata, dar majoritatea pasilor ce merg spre in spate au conducere cu calcaiul.

“Chasse cape” este o figura specifica in care fata reprezinta capa din bratele toreadorului, iar acesta executa treceri succesive ale obiectului prin fata in dreapta si in stanga, mimand un atac al taurului. “Appel” este o alta miscare specifica, foarte scurta, folosita pentru a atrage atentia taurului in directia toreadorului.

Paso Doble este un dans in metru binar, acompaniat de o muzica in caracter de mars.
Astazi este dansat ca un Two Step, pe o masura de 2/4 sau 6/8. Tempo-ul este de 58-62 batai/minut, iar in dans sportiv de 62 batai/minut.

Istoria Passo Doble

Desi sunt mai multe variante legate de originea acestui dans, parerea majoritara este ca Paso Doble isi are radacinile in Spania. Este cunoscut si sub numele de “Spanish One Step” din cauza acelui unic pas care se face pe fiecare bataie a muzicii. Acest gen de muzica mai este cunoscut si sub numele de “El Soleo” si este interpretat in timpul coridelor.

O alta presupusa origine a acestui dans o reprezinta marsul francez “Pas redouble”, scris in masura de 2/4 si cu un ritm de 130 batai/minut. In 1910, in sudul Frantei, profesorii de dans francezi au avut ideea de a aduce atmosfera coridei in saloanele de dans si astfel au inceput sa inventeze figuri de dans care imitau actiunea din arenele iberice. Tot ei au introdus in coregrafiile de Paso Doble si elemente din alte dansuri spaniole, cum ar fi Fandango si Rumba, dar mai ales Flamenco.

Din 1945, Paso Doble face parte din categoria dansurilor de competitie, iar incepand din 1959 a fost standardizat.

Termenul de “Street dance” este in general folosit pentru a descrie dansurile hip hop si funk ce au aparut in Statele Unite in anii ’70 si care sunt intr-o continua crestere si dezvoltare in cultura hip hop de astazi (breakdance, popping, locking, hip hop new style, house dance si electro dance). Aceste tipuri de dans sunt foarte populare in ziua de azi, atat ca exercitiu fizic, dar si ca arta si o forma de competitie practicata atat in studio-urile de dans, cat si in alte spatii. Cele mai cunoscute din stilurile de dans ce se practica in zilele noastre, precum breakdance, popping sau locking au inceput sa apara in jurul anilor 1970, hip hop new style si house dance in jurul anilor 1980 in New York si Los Angeles iar electro dance a aparut in 2000 in Franta.

Desi la inceput fiecare stil a aparut si s-a dezvoltat separat unul de celalalt, astazi, toate sunt asociate miscarii hip hop deoarece au in comun mai multe elemente de street dance. Scena street dance-ului este mereu in schimbare cu noi stiluri aparand mereu, inspirate din muzica hip hop si R&B. Krumping-ul este un exemplu de stil de dans ce a abia recent, a trecut din underground in main stream.

De asemenea, se obisnuieste ca miscari caracteristice de street dance sa fie imbinate cu alte forme mai traditionale de dans, dand astfel nastere unor stiluri precum lyrical hip hop (miscari mai fluide si cu interpretari teatrale) si street jazz (un hibrid intre hip hop modern si jazz dance).

 Aceste stiluri sunt in general concentrate pe coregrafii si mai putin pe improvizatie sau battle-uri si nu sunt considerate street dance pur, ci o varianta alternativa a traditionalelor stilurilor de studio dance. in Jamaica, muzica dancehall (o versiune moderna a reggae-ului) a dat nastere propriului stil de street dance cu aceeas denumire. Este un stil ce s-a dezvoltat mai mult in ultimii 5 ani, alaturi de alte stiluri noi, ce iau nastere pe strazi in fiecare zi.

La mijlocul anilor 1990, celebrul instructor de fitness Beto Perez a fost inspirat si nevoit sa descopere un nou concept de Fitness Latin in tara lui de bastina, Columbia (America de Sud).

Intr-o zi, pasind in sala de fitness a realizat ca si-a uitat acasa CD-ul cu muzica necesara cursului de aerobic, singura lui optiune era sa foloseasca CD-ul cu muzica pe care o asculta in masina, traditionalul latin salsa si merengue. A fost o mare incercare pentru Beto, pus in fata situatiei de a improviza intreaga ora de aerobic folosind o muzica ne-traditionala acestuia, a dezvoltat un nou si revolutionar program de Zumba-fitness, devenind in scurt timp una dintre cele mai populare clase de fitness.

In 1999, dupa succesul lui in Columbia, Beto a dus acest stil nou in Statele Unite unde a fost abordat de antreprenorii Alberto Perlman si Alberto Aghion si astfel au creat impreuna o companie globala bazata pe filozofia Zumba-fitness. Astfel cei trei antreprenori au stabilit un obiectiv de a oferi clase de Zumba peste tot in lume.

In 2002, Perlman si Aghion au incheiat un contract cu o mare companie de publicitate pentru a lansa proiectul la nivel national. Rezultatul a fost uimitor, s-au vandut sute de mii de inregistrari video pe piata americana. Acest impact coplesitor a facut ca Zumba sa creeze un program special pentru formarea instructorilor de Zumba. Programul a fost un succes instantaneu. Pana in Septembrie 2006 Zumba a creat peste 2000 de instructori la nivel mondial.

 

In 2003, grupul Zumba a dezvoltat o noua companie de fitness Kellogg`s pentru piata hispanicilor. Kellogg`s si-a extins campania in 5 tari aditionale si a reinnoit constant in fiecare an relatia cu Zumba. In timp, Zumba a devenit recomandata in intreaga lume pe milioane de cutii de cereale Special K.

In anul urmator, 2004, Zumba a lansat o campanie de succes in limba spaniola pentru piata americana, hispanica si America Latina si a vandut milioane de DVD-uri in peste 30 de tari.

In 2005, cererea mare a instructorilor de Zumba de peste hotare a dus la crearea Diviziei Educationale de Zumba. Avand ca Vice Presedinte pe Petra Robinson si Koh Herlong, Director Educational, acestia avand o experienta de peste 25 de ani, au lucrat impreuna pentru a asigura integritate si calitate standardelor acestei industrii de fitness.

 

 Sub aceasta noua orientare si conducere, Zumba s-a aliniat cu AFAA (Aerobic & Fitness Association of American), ACE (American Council on Exercise), IDEA (the world’s largest association for fitness professionals), SCW Fitness Education, Can-Fit-Pro (International Trade Show & Conference in Canada) si multe alte organizatii de top din industria fitnessului.

Aceasta Divizie Educationala a fost special conceputa pentru a completa directia creativa si de inovare a lui Beto Perez, Director de Creatie si Co-Fondator al Zumba. Sub indrumarea lui Beto aceasta forma educationala pregateste instructori de nivel mondial.

In 2007, Zumba s-a lansat pe plan international, Mexic, Japonia, China, UK, Italia si Spania, lansare care a fost exploziva si foarte bine primita si perceputa de iubitorii de fitness si foarte curand Zumba va fi raspandita in intreaga lume !

 In 2008, Zumba a lansat cea de-a treia colectie DVD avand ca lider pe Guthy Renker. De data aceasta in jurul Zumba s-au adaugat si alte surprize extraordinare cum ar fi Zumba Bagete cu Lotiune si Zumba LIVE.


Vrei sa inveti sa dansezi?

Suna ACUM la 0721.326.726!